post

Sarcina si afectiunile tiroidei

Sarcina și afecțiunile tiroidei

Clinica Medena are ca principal scop sănătatea bihorenilor. Din acest motiv suntem mereu preocupați de educația medicilor noștri și de asemenea organizăm periodic campanii de prevenție și campanii de informare pentru pacienți. În fiecare lună organizăm la sediul nostru întâlniri publice care au ca principală temă prevenția.

Pentru că există posibilitatea ca hipertiroidismul sau hipotiroidismul să apară în perioada sarcinii, evaluarea funcției tiroidiene e necesară atât înainte cât și în timpul sarcinii.

Afecțiunile tiroidiene – hipertiroidismul și hipotiroidismul – sunt relativ comune în perioada sarcinii și e important să fie tratate corect. Tiroida este un organ localizat la baza gâtului, în partea anterioară și eliberează hormoni care reglează metabolismul, sistemul cardiac și cel nervos, greutatea, temperatura corpului și multe alte procese ce au loc în organism.

Hormonii tiroidieni sunt necesari pentru a asigura dezvoltarea creierului și sistemului nervos al fătului în timpul primelor 3 luni de sarcină, iar aceasta depinde de o bună funcționare a tiroidei mamei. În săptămâna a 12-a de sarcină tiroida fătului va începe să producă hormoni.

Dacă ai fost deja diagnosticată cu o afecțiune tiroidiană, trebuie să știi că pe perioada sarcinii e necesară o urmărire mai atentă, mai ales în primul trimestru. Ocazional, sarcina poate induce simptome asemănătoare cu cele de hipertiroidism.

Afecțiunile tiroidiene netratate pe perioada sarcinii pot duce la: naștere prematură, preeclampsie (o creștere severă a tensiunii arteriale), pierderea sarcinii, greutate mică la naștere. Din aceste motive e importantă evaluarea funcției tiroidiene inainte de sarcină și în timpul ei, iar în cazul în care urmezi deja un tratament, trebuie să te asiguri că acesta e ajustat corect. De asemenea, e important să recunoști simptomele, iar dacă acestea apar, să te adresezi medicului endocrinolog.

Cea mai frecventă cauză pentru apariția hipertiroidismului în sarcină e boala Graves, în care corpul produce un anticorp ce va cauza o hiperproducție de hormoni tiroidieni.

Simptomele hipertiroidismului includ:

  • Palpitații
  • Nervozitate
  • Grețuri și vărsături
  • Tremor al extremităților
  • Insomnie
  • Scădere în greutate
  • Transpirații

Tiroidita autoimună e principala cauză a hipotiroidismului. În această afecțiune corpul atacă celulele tiroidei.Simptomele hipotiroidismului, ca oboseala și creșterea în greutate
pot fi ușor atribuite sarcinii, dar ele se asociază și cu:

  • Constipație
  • Dificultăți de concentrare și probleme de memorie
  • Intoleranță la frig
  • Crampe musculare

În cadrul clinicii Medena putem efectua o evaluare completă: consult de specialitate, dozări hormonale și ecografia tiroidiană.

 

Durerea din perspectiva reumatologului

Conform Asociației Internaționale pentru studiul durerii (IASP) „durerea este o experiență senzorială sau emoțională neplăcută, determinată sau relaționată cu leziuni tisulare reale sau potențiale sau descrisă în termeni ce se referă la aceste leziuni”.

durerea

 

Durerea musculoscheletală este una din principalele cauze de durere la nivel global, fiind de fapt principala suferință pentru care se prezintă pacientul la reumatolog. Astfel clasificarea ei corectă asigură interpretarea diagnosticului de certitudine. Ca atare durerea trebuie caracterizată ca intensitate, durată, localizare, iradiere și cât de des se repetă.

Pentru clasificarea durerii articulare, primul pas constă în diferențierea caracterului mecanic de cel inflamator. Pentru aceasta este importantă stabilirea debutului și evoluției durerii (la efort sau la repaus), elementele care agravează sau ameliorează durerea, durata redorii matinale, răspunsul la anumite terapii medicamentoase, etc.

Localizarea durerii poate fi raportată la regiunea anatomică implicată (durere lombară, de umăr, de genunchi,etc.) sau la sistemul implicat (durere osoasă, articulară, neuropată, vasculară,etc.).

Durata durerii clasifică durerea într-una acută cu durata sub 6 săptămâni, subacută până la 12 săptămâni și cronică după această perioadă.

Durerea acută poate fi acompaniată de reducerea mobilității articulare, tumefacție locală, eritem ( roșeață), căldură și impotență funcțională, cel mai tipic exemplu fiind reprezentat de gută. Este recunoscut faptul că durerea în puseul acut de gută este foarte intensă.. Un alt tip frecvent de durere acută este reprezentată de lumbago( durerea de spate de intensitate crescută care apare în hernia de disc sau în contracturile musculaturii paravetebrale).

Durerea cronică este de obicei mai puțin intensă, cu caracter progresiv și insidios, însoțită frecvent de un impact negativ asupra calității vieții, dispoziției și calității somnului .Aceste modificări, pot la rândul lor întreține percepția dureroasă. Acest tip de durere se întâlnește cel mai frecvent în patologia musculoscheletală inflamatorie (poliartrita reumatoidă, spondilartrita axială sau periferică, lupus eritematos sistemic și alte colagenoze) sau degenerativă (artrozică).

Raportarea la numărul de articulații afectate clasifică sindromul algic în afectare monoarticulară (o singură articulație), oligoarticulară (2-4 articulații), poliarticulară (peste 5 articulații).

Stabilirea intensității durerii se face folosind scala analog vizuală sau scala numerică (NRS), prin care pacientul marchează intensitatea durerii resimțită la momentul evaluării pe o linie orizontală marcată de la 1 la 10 în care zero reprezintă absența durerii și 10 reprezintă cea mai mare durere pe care a perceput-o vreodată. Precizez însă că durerea este o experiență subiectivă și trebuie privită ca o experiență personală, importantă fiind evaluarea periodică în dinamică a intensității durerii în patologiile cronice articulare atât pentru monitorizarea evoluției cât și urmărirea eficacității terapiei.

 

pain-scale

 

Durerii i se pot asocia: reducerea calității somnului, reducerea apetitului, a capacității de alimentare, a activităților zilnice plăcute, etc, acestea fiind componente importante ale calității vieții. Calitatea vieții este evaluată frecvent în poliartrita reumatoidă prin scorul funcțional HAQ (Health Assesment Questionnaire of Life) care urmărește 8 activități curente: îmbrăcarea și autoîngrijirea, mersul, ridicatul, alimentarea, igiena personală, atingerea și apucatul obiectelor, activități zilnice uzuale. Pentru evaluarea calității vieții în boala artrozică, avem scorul WOMAC (Western Ontario McMaster) care evaluează durerea, redoarea, mobilitatea pentru genunchi și șold.

Am detaliat durerea și simptomele însoțitoare cu scopul înțelegerii complexității tabloului clinic pe care îl implică în reumatologie și pentru a înțelege că tratamentul nu se referă doar la administrarea de antialgice, analgezice sau antiinflamatoare ci și la adaptarea terapiei medicamentoase mecanismelor patogenetice implicate și simptomelor asociate. Scopul este controlul durerii prin administrarea dozelor celor mai mici eficiente, cu limitarea efectelor adverse. Pentru atingerea acestui obiectiv este importantă stabilirea exactă a cauzei durerii și instituirea tratamentului în funcție de aceasta.

Pacienții trebuie să ințeleagă că sunt participanți activi la stabilirea schemei investigaționale și terapeutice împreună cu medicul reumatolog și că împart responsabilitatea alegerii și monitorizării terapiei. Este important ca pacientul să înțeleagă încă de la început că ținta unică nu este ameliorarea durerii ci și îmbunătățirea funcției și calității vieții.

 

Medic specialist reumatologie,
Dr. Adina Olău

Obezitatea

Obezitatea

Obezitatea reprezintă în prezent una dintre cele mai mari probleme de sănătate publică atăt datorită numărului tot maui mare de persoane obeze căt si prin comorbiditățile pe care le generează: patologia cardiovasculară , diabet zaharat, boli neoplazice etc.

Obezitatea este o boala multifactorială caracterizată prin acumularea de țesut adipos  în exces. Parametrul cel mai utilizat pentru cuantificarea creșterii în greutate este indicele de masă corporală (IMC) definit prin raportul dintre greutatea corporală(kg) și pătratul înălțimii(m)

  • IMC=G(kg)/β(m)

Prin IMC obezitatea se definește dacă acesta este ≥ 30.

Alti indicatori folositi pentru definirea stadiului de obezitate sunt circumferinta taliei (normal sub 80 cm la femei si sub 94 cm la barbati), raportul circumferinta talie/circumferinta soldului, s grosimea pliului subcutanat.

În functie de distribuția țesutului adipos obezitatea se împarte inː

  • obezitate abdominala (androidă) cu două componente , viscerală si sucutanată
  • obezitatea gluteofemurală (ginoidă)

Exista mai mulți factori de risc pentru obezitate, cei mai importanți fiind reprezentați de alimentația hipercalorică, sedentarism, afecțiuni neuroendocrine, psihosociali, abandonarea fumatului, genetici.

Obezitatea atrage după sine o serie de aspecte negative asupra persoanei care se confruntă cu excesul în greutate: reacții emoționale negative, afectarea relațiilor interumane, discriminare socială, scăderea calității vieții, scăderea speranței de viața.

Pentru obținerea greutații dorite este necesar aplicarea unui tratament pe o perioadă căt mai lungă de timp, singura garanție a eficacității (schimbarea silului de viață). Stabilirea unei strategii de tratament de realizează în urma colaborării dintre medic și pacient, cu stabilirea unor obiective rezonabile. Inainte de începerea tratamentului persoana obeză trebuie să fie disponibilă să își schimbe stilul de viața.

Tratamentul obezității presupune o dietă hipoproteică, exercițiu fizic,terapie comportamentală, farmacoterapie, intervenții chirurgicale etc.

Dieta trebuie să fie individualizată și presupune în principal reducerea conținutului caloric, modificarea tipului alimentelor și băuturilor consumate.

Activitatea fizica trebuie individualizată în funcție de patologia asociată, durința și posibilitățile pacientului.

Terapia comportamentală presupune găsirea motivației, gasirea soluțiilor pentru optimizarea stilului de viață.

Farmacoterapia este necesara pacientilor la care in pofida terapiei nefarmacologice corect aplicate nu s-a reusit obtinerea greutatii corporale stabilite.

Metodele chirurgicale de tratament al obezitatii sunt luate in considerare in obezitatea morbidă.