Indicaţii generale pentru prevenţia și tratamentul osteoporozei
- Ce este osteoporoza?
Osteoporoza este o afecţiune în cadrul căreia densitatea şi calitatea scheletului scade. Drept consecinţă, oasele devin fragile și se pot rupe la căderi sau traumatisme uşoare, care în mod normal nu ar produce fracturi. Uneori, fracturile pot apărea şi în lipsa unui traumatism: de exemplu, pot apărea fracturi vertebrale la ridicarea unei greutăți sau la aplecarea bruscă.
Această pierdere de masă osoasă este silenţioasă şi treptată, de cele mai multe ori fără simptome până la apariţia primelor fracturi.
Din această cauză, osteoporoza mai este denumită şi “epidemia silenţioasă”.
- Care sunt consecintele fracturilor?
Cele mai frecvente fracturi care apar pe fond de osteoporoză sunt cele ale coloanei vertebrale, oaselor antebraţului, şoldului.
Fracturile vertebrale pot trece neobservate de cele mai multe ori, consecinţele lor fiind evidente doar în timp: reducerea înălţimii, deformarea coloanei vertebrale (care deranjează atât estetic, prin aspectul de cocoaşă, cât şi din punc de vedere al consecinţelor negative pe care le are asupra funcţiei organelor interne: respiraţie, digestie). Uneori, fracturile vertebrale sunt dureroase şi este vorba de obicei de o durere de spate apărută la nivelul coloanei toracale sau lombare, care este intensă în primele 2 săptămâni, apoi cedează treptat.
Fracturile de şold sunt cele mai de temut dintre fracturile osteoporotice. Sunt însoţite de o mortalitate de peste 20% (1 din cinci), iar dintre supravieţuitorii unei fracturi de şold, cam o treime devin dependenţi de familie sau de instituţii pentru îngrijire.
- Care este frecvenţa şi impactul osteoporozei la nivel individual şi populaţional?
- Se apreciază că una din 3 femei şi unul din 5 bărbaţi de peste 50 de ani vor suferi de-a lungul vieţii cel puţin o fractură osteoporotică. De fapt, riscul de fractură osteoporotică la femei îl depăşeşte de cel de cancer de sân, uter şi ovar luate împreună, iar la bărbat există o mai mare probabilitate de a dezvolta fractură osteoporotică decât cancer de prostată.
- Riscul de a avea de-a lungul vieţii o fractură osteoporotică manifestă este de aproximativ 40%, echivalent cu riscul de boală cardiovasculară.
- Dizabilititatea produsă de osteoporoză şi fracturile secundare o depăşeşte pe cea produsă de orice tip de cancer (cu excepţia cancerului bronho-pulmonar), de poliartrită reumatoidă, astm sau boli cardiovasculare.
- La femeile de peste 45 de ani, numărul de zile de spitalzare pentru afecţiuni legate de osteoporoză este mai mare decât numărul de zile de spitalizare pentru diabet, infarct miocardic sau cancer de sân.
- Calitatea vieţii la persoanele afectate de fracturi osteoporotice este mai redusă decât la persoanele afectate de cancer, boli cardiovasculare sau diabet, acest grup fiind depășit în ceea ce priveşte calitatea vieţii doar de persoanele care suferă de BPOC (bronşită cronică obstructuvă).
- Cum se poate diagnostica osteoporoza?
Metoda standard de diagnostic al osteoporozei este examinarea DEXA (dual energy X ray absorbsiometry).
Este o metodă prin care se măsoară cu ajutorul razelor X conţinutul în calciu al oaselor. Osteoporoza fiind caracterizată prin reducerea conţinutului de calciu al scheletului, examinarea DEXA va decelea această modificare.
Cum ne pregătim pentru o examinare DEXA?
Nu necesită pregătire anterior efectuării explorării. Este bine însă ca înainte cu 24 de ore să nu se consume preparate de calciu, acestea putând interfera cu rezultatul DEXA la nivelul coloanei vertebrale.
Este de asemenea bine de ştiut că în timpul examinării, tehnicianul radiolog vă va ruga să nu aveţi obiecte metalice în zonele care se suprapun peste cele explorate (sutien, nasturi metalici).
Dacă aveţi proteză uni sau bilaterală de şold veţi anunţa tehnicianul sau medicul examinator care va alege să efectueze examinarea la alte regiuni: şoldul contralateral, coloana vertebrală, antebraţ.
Este o examinare sigură?
Da. Doza de iradiere la care ne expunem cu ocazia unei examinări DEXA este comparabilă cu cea pe care o primim în timpul unui zbor cu avionul şi mai mică decât cea aferentă unei radiografii dentare.
Se indică totuşi ca examinările DEXA repetate să nu se efectueze la intervale mai mici de un an (decât în cazuri speciale), acest lucru mai degrabă pentru că modificările densităţii minerale osoase sub tratament – detectabile prin DEXA – apar treptat în timp, iar examinările mai frecvente ar putea să nu le detecteze.
Ce ne spune rezultatul DEXA?
Pe rezultatele de la examinarea DEXA veţi primi un raport al densităţii minerale osoase în valori absolute şi sub formă de scor T la 3 regiuni măsurate: coloana vertebrală (4 vertebre lombare: L1-L4) şi la nivelul şoldului bilateral.
Diagnosticul de osteoporoză se stabileşte dacă la unul dintre cele 3 nivele scorul T este de sub – 2.5 .
Densitatea minerală osoasă normală este definită printr-un scor T mai mare de -1.
Valorile intermediare ale scorului T, între -1 şi -2.5, definesc o densitate minerală osoasă redusă, sau osteopenie. Aceasta nu este o boală, dar implică un risc mai mare de osteoporoză. Nu va necesita tratament medicamentos, dar necesită tratament preventiv cu produse de calciu şi vitamina D, precum şi monitorizare, cu indicaţie de repetare a examinării la 1-2 ani.
Un rezultat de DEXA ar mai trebui în mod ideal să conţină şi un raport al riscului de fractură – FRAX, calculat de aparat în funcţie de densitatea osoasă la şold şi de prezenţa anumitor factori de risc. Pentru a aprecia aceşti factori de risc, înainte de examinare va trebui să răspundeţi la câteva întrebări.
Se consideră de asemenea osteoporoză un scor T de osteopenie la care se adaugă antecedente de fractură la traumatisme minime.
O metodă des practicată pentru depistarea osteoporozei este ultrasonografia calcaneană. Aceasta este de fapt testul de osteoporoză efectuat la călcâi, în farmacii sau cu ocazia diverselor campanii de prevenţie. Este o metodă orientativă destul de fiabilă, pentru a afla riscul de fractură osteoporotică, dar pe baza ei nu se poate stabili diagnosticul de osteoporoză, nu este acceptată iniţierea sau monitorizarea tratamentului. Astfel, dacă nu sunteţi cunoscută cu osteoporoză şi nu urmaţi tratament cu medicamente pentru această afecţiune, o examinare la călcâi este o bună metodă orientativă. Un scor redus la această examinare reprezintă indicaţie de examinare DEXA pentru confirmare.
CUM PREVENIM OSTEOPOROZA ȘI FRACTURILE OSTEOPOROTICE?
Pentru a putea implementa măsurile de prevenţie este important să cunoaştem factorii de risc pentru osteoporoză.
Care sunt factorii de risc pentru osteoporoză?
Factorii de risc pentru osteoporoză pot fi grupaţi în factori de risc nemodificabili şi factori de risc pe care, prin anumite măsuri, legate de obicei de stilul de viaţă, îi putem modifica.
- Factorii de risc nemodificabili
- Vârsta. Incidenţa osteoporozei şi a fracturilor osteoporotice creşte cu vârsta. De fapt, persoanele vârstnice, chiar în lipsa osteporozei prezintă un risc crescut de fractură de fragilitate;
- Sexul feminin, mai ales la femeile aflate în menopauză reprezintă un important factor de risc. Femeile în menopauză prezintă un deficit al hormonului estrogen, produs în mod normal de ovare, hormon cu un rol esenţial în metabolismul osului;
- Vârsta menopauzei (atât menopauza naturală cât şi cea chirurgicală – secundară unei histerectomii): cu cât este mai devreme instalată, cu atât mai rapidă este pierderea de masă osoasă secundară lipsei de estrogen.
- Prezenţa osteoporozei sau a fracturilor osteoporotice la unul sau ambii părinţi;
- Anumite afecţiuni medicale: poliartrita reumatoidă, hipertiroidismul netratat, astmul bronşic, diabetul zaharat şi consumul unor medicamente: glococorticoizii, prednison, medrol, dar şi foarte frecvent utilizatele medicamente pentru gastrită sau ulcer: omeran, ranitidină, sunt factori care favorizează apariţia osteoporozei.
- Factori de risc modificabili:
- Alcoolul în exces, în general peste 3-4 unităţi de alcool/zi, echivalentul unei beri de 500 ml , al unui pahar de vin sau a 50 de ml de băutură spirtoasă;
- Fumatul actual şi statutul de fost fumător
- Sedentarismul: femeile care la muncă stau pe scaun peste 9 h/zi prezintă un risc de fractură osteoporotică cu 50 % mai mare decât cele care stau sub 6h/zi;
- Alimetaţia săracă în calciu
- Deficitul de vitamina D reprezintă o problemă importantă în ţara noastră, unde aproximativ 80 %din populaţie prezintă nivele subnormale de vitamina D.
- Greutatea corporală redusă; un indice de masă corporală de sub 20 (la o persoană de 165 de cm – echvalentul a 55 de kg sau mai puţin) reprezintă un risc de 2 ori mai mare de osteoporoză decât unul de 25;
* indicele de masă corporală se calculează conform formulei: Greutatea (kg)/ Înălţimea² (m); valorile normale sunt: 18-25 kg/mp
- Căderile frecvente; Importante mai ales pentru fracturile de şold, care sunt în 90% din cazuri urmare a căderilor. Astfel, tulburările de echilibru, un tonus muscular redus, consumul de medicamente cu efecte sedative – sunt toţi factori favorizanţi pentru căderi. De remarcat că o persoană care a căzut o dată, prezintă un risc de 60% de a mai cădea în următorul an.
Prevenţia şi tratamentul osteoporozei
Pentru a preveni efectele osteoporozei la adult, măsurile trebuiesc luate din perioada copilăriei. Cu cât densitatea osoasă este mai mare în perioada de adult tânăr, cu atât mai puţine sunt şansele de pierdere osoasă importantă, care să determine osteoporoza, la vârstnic.
Măsurile de prevenţie, care trebuiesc să înceapă cu perioada copilăriei vor include de fapt măsuri pentru un stil de viaţă sănătos:
- o alimentaţie bogată în calciu şi proteine
- un aport suficient de vitamina D – din surse alimentare sau din suplimente vitaminice
- promovarea activităţii fizice, cu minim 3 ore de sport pe săptămână
- Necesarul de calciu variază cu vârsta, fiind în medie de 1000 mg/zi:
Vârstă | Femei | Bărbaţi |
0-1 an | 250 mg | 250mg |
1-3 ani | 700 mg | 700mg |
4-8 ani | 1000 mg | 1000 mg |
9-18ani | 1300 mg | 1300 mg |
19-50 ani | 1000 | 1000 mg |
>50 de ani | 1200 mg | 1200 mg |
Sarcină, alăptare | 1000 mg | 1000 mg |
Principalele surse de calciu sunt reprezentate de produsele lactate. În tabelul de mai jos sunt prezentate informaţiile referitoare la conţinutul în calciu ale principalelor alimente bogate în acest mineral:
Conţinutul de calciu al alimentelor | Porţia | Calciu |
Lapte: integral, 1.8% sau degresat | 1 cană/ 250 ml | 300mg |
Iaurt alb: integral sau degresat | ¾ cană / 175ml | 330 mg |
Brânzeturi tari (caș, telemea, cașcaval) | O felie de 3 cm grosime | 245mg |
Brânză de vaci | O cană/ 250ml | 200 mg |
Iaurt de băut | O cană/ 250ml | 200 mg |
Iaurt cu fructe | ¾ cană/ 175ml | 200 mg |
Conservă de sardine cu oase | ½ cutie/ 55g | 200 mg |
Conservă de somon cu oase | ½ cutie/ 100 g | 200mg |
Migdale prăjite | ½ cană/ 125ml | 200mg |
Smochine uscate | 10 buc | 150mg |
Fasole boabe, fiartă | 1 cană/ 250ml | 100 mg |
Pâine albă | 2 felii | 100mg |
* unele alimente precum: seminţele de susan, spanacul au un conţinut crescut de calciu, dar acesta nu se absoarbe decât în cantitate mică, datorită prezenţei în compoziţie a oxalaţilor – care leagă calciul.
Pentru asigurarea nevoilor zilnice de Calciu se recomandă consumul a 2 porţii/zi de alimentel bogate în calciu(>250mg/porţie) la persoanele de sub 50 de ani și respectiv a 3 porţii din aceeași categorie de alimente la persoanele de peste 50 de ani.
- Necesarul de vitamina D este situat la adultul sănătos la 400-1000 UI vit D/zi, în timp ce la femeile în menopauză, la persoanele vârtnice, la copii în adolescenţă, la gravide și femei care alăptează nevoile de vitamina D sunt crescute, la 800-1200 UI/zi.
- Alimentaţia singură, oricât ar fi de sănătoasă și de bogată în vitamina D, nu poate să acopere acest necesar. Este nevoie și de vitamina D provenită din sinteza de la nivelul pielii.
- Se știe că principala sursă de vitamina D o reprezintă pielea, unde aceasta se produce sub acţiunea razelor solare. Pe teritoriul ţării noastre, în jumătate din lunile anului intensitatea razelor solare este insuficientă unei producţii bune de vitamina D. Acest lucru, împreună cu utilizarea pe timpul verii a cremelor de protecţie solară face ca necesarul de vitamin D să nu poată fi acoperit. Deficitul este cu atât este mai accentuat la persoanele vârstice, la care atât capacitatea de sinteză a vitaminei în piele cât şi nivelul de expunere la soare sunt reduse.
Consecinţa acestei “dificultăţi” de a obţine vitamina D pe cale naturală este reprezentată de necesitatea suplimentării ei prin medicamente. Putem alege preparatele multivitaminice, combinaţiile de Ca și vitamina D sau preparatele simple, care conţin doar vitamina D. Din păcate, combinaţiile de vitamine sau multiminerale nu au în compoziţie o doză suficientă de vitamina D, așa că sunt de preferat preparatele simple.
Preparate medicamentoase și conţinutul lor de vitamina D:
Denumirea comercială a preparatului | Conţinutul de vitamina D | Alte specificaţii |
Vigantoletten | 500 sau 1000UI/tb | |
Vigantol oil | 500 UI/pic | |
Osteovitactiv forte (europharm) | 800 UI /cpr | 1000 mg Ca /cpr
|
CalciviD (Beres) | 400 UI/cpr | 600 mg Ca/cpr |
Osteocare (vitabiotics) | 100 UI/cpr | 400mgCa, 150 mg Mg, 5 mg Zn |
4 Bones (sun medic) | 200 UI/cpr | 500 mg Ca,…. |
Ca-Mg-Zn (nature bounty) | – | 333 mg Ca, 133mg mg, 8.3mg Zn |
Ca+D3 (Doppel Hertz) | 200 UI/cpr | 750 Ca |
- Activitatea fizică îmbunătăţește starea de sănătate în multe feluri: reduce riscul de boli cardiovasculare, cancer, diabet zaharat, demenţă, ameliorează depresia. La tineri practicarea exerciţiului fizic îmbunătăţește calitatea osoasă. La vârstnici sau la persoanele diagnosticate cu osteoporoză, activitatea fizică limitează progresia pierderii de masă osoasă și are efecte benefice asupra tonusului muscular, echilibrului, coordonării – având astfel rol în prevenţia căderilor.
Ce fel de exerciţiu fizic trebuie practicat?
Exerciţiile fizice care au efect benefic asupra mineralizării osoase sunt cele care implică mișcări ale corpului împotriva gravitaţiei: mers pe jos, alergat, gimnastică. Dacă aţi avut deja o fractură de fragilitate, riscul de a dezvolta o nouă fractură este destul de mare, motiv pentru care se vor evita exerciţiile care implică mișcări sau întoarceri bruște, sărituri, aplecări.
4. Prevenirea căderilor este un alt factor important în prevenirea fracturilor la persoanele deja cunoscute cu osteoporoză.
Cum majoritatea căderilor au loc în casă, mijloacele de prevenire au la bază metode simple, care variază de la: iluminatul corespunzător în zonele cu scări sau iluminatul de veghe pe timp de noapte la evitarea suprafeţelor alunecoase (covoare lipite de parchet, covoare antiderapante în zonele umede din baie) sau la montarea de mânere de sprijin în zonele cu risc crescut (la ieșirea din duș, pe scări).
Se vor analiza de asemenea medicamentele care pot provoca ameţeli, tulburări de echilibru sau reducerea important a tensiunii erteriale și se va prefera administrarea lor seara.
TRATAMENTUL MEDICAMENTOS AL OSTEOPOROZEI
Există mai multe clase de medicamene indicate în tratamentul osteoporozei, cu mecanism de acţiune , eficienţă, mod de administrare și efecte secundare diferite de la un preparat la altul.
Important de știut însă este faptul că toate medicamentele acceptate și-au dovedit prin studii eficienţa și siguranţa în administrare.
Tratamentul medicamentos al osteoporozei de întinde pe o durată de mai mulţi ani și implică necesitatea administrării neîntrerupte și a monitorizării periodice în ceea ce privește eficacitatea și efectele secundare.
Urmărirea evoluţiei sub tratament se face prin determinări DEXA la interval de 1-2 ani.
Pentru a beneficia de examinări DEXA efectuate în cadrul Clinicii Medena, vă rugăm să vă programați la telefon 📲 0772.012.012, inclusiv prin aplicația WhatsApp sau ☎ 0259.221.122, de luni până vineri între orele 08.00 – 16.00.