Conform Asociației Internaționale pentru studiul durerii (IASP) „durerea este o experiență senzorială sau emoțională neplăcută, determinată sau relaționată cu leziuni tisulare reale sau potențiale sau descrisă în termeni ce se referă la aceste leziuni”.
Durerea musculoscheletală este una din principalele cauze de durere la nivel global, fiind de fapt principala suferință pentru care se prezintă pacientul la reumatolog. Astfel clasificarea ei corectă asigură interpretarea diagnosticului de certitudine. Ca atare, durerea trebuie caracterizată ca intensitate, durată, localizare, iradiere și cât de des se repetă.
Pentru clasificarea durerii articulare, primul pas constă în diferențierea caracterului mecanic de cel inflamator. Pentru aceasta este importantă stabilirea debutului și evoluției durerii (la efort sau la repaus), elementele care agravează sau ameliorează durerea, durata redorii matinale, răspunsul la anumite terapii medicamentoase, etc.
Localizarea durerii poate fi raportată la regiunea anatomică implicată (durere lombară, de umăr, de genunchi, etc.) sau la sistemul implicat (durere osoasă, articulară, neuropată, vasculară etc.).
Durata durerii clasifică durerea într-una acută cu durata sub 6 săptămâni, subacută până la 12 săptămâni și cronică după această perioadă.
Durerea acută poate fi acompaniată de reducerea mobilității articulare, tumefacție locală, eritem ( roșeață), căldură și impotență funcțională, cel mai tipic exemplu fiind reprezentat de gută. Este recunoscut faptul că durerea în puseul acut de gută este foarte intensă. Un alt tip frecvent de durere acută este reprezentată de lumbago (durerea de spate de intensitate crescută care apare în hernia de disc sau în contracturile musculaturii paravetebrale).
Durerea cronică este de obicei mai puțin intensă, cu caracter progresiv și insidios, însoțită frecvent de un impact negativ asupra calității vieții, dispoziției și calității somnului. Aceste modificări, pot la rândul lor întreține percepția dureroasă. Acest tip de durere se întâlnește cel mai frecvent în patologia musculoscheletală inflamatorie (poliartrita reumatoidă, spondilartrita axială sau periferică, lupus eritematos sistemic și alte colagenoze) sau degenerativă (artrozică).
Raportarea la numărul de articulații afectate clasifică sindromul algic în afectare monoarticulară (o singură articulație), oligoarticulară (2-4 articulații), poliarticulară (peste 5 articulații).
Stabilirea intensității durerii se face folosind scala analog vizuală sau scala numerică (NRS), prin care pacientul marchează intensitatea durerii resimțită la momentul evaluării pe o linie orizontală marcată de la 1 la 10 în care zero reprezintă absența durerii și 10 reprezintă cea mai mare durere pe care a perceput-o vreodată. Precizez însă că durerea este o experiență subiectivă și trebuie privită ca o experiență personală, importantă fiind evaluarea periodică în dinamică a intensității durerii în patologiile cronice articulare atât pentru monitorizarea evoluției cât și urmărirea eficacității terapiei.
Durerii i se pot asocia: reducerea calității somnului, reducerea apetitului, a capacității de alimentare, a activităților zilnice plăcute, etc, acestea fiind componente importante ale calității vieții. Calitatea vieții este evaluată frecvent în poliartrita reumatoidă prin scorul funcțional HAQ (Health Assesment Questionnaire of Life) care urmărește 8 activități curente: îmbrăcarea și autoîngrijirea, mersul, ridicatul, alimentarea, igiena personală, atingerea și apucatul obiectelor, activități zilnice uzuale. Pentru evaluarea calității vieții în boala artrozică, avem scorul WOMAC (Western Ontario McMaster) care evaluează durerea, redoarea, mobilitatea pentru genunchi și șold.
Am detaliat durerea și simptomele însoțitoare cu scopul înțelegerii complexității tabloului clinic pe care îl implică în reumatologie și pentru a înțelege că tratamentul nu se referă doar la administrarea de antialgice, analgezice sau antiinflamatoare, ci și la adaptarea terapiei medicamentoase mecanismelor patogenetice implicate și simptomelor asociate. Scopul este controlul durerii prin administrarea dozelor celor mai mici eficiente, cu limitarea efectelor adverse. Pentru atingerea acestui obiectiv este importantă stabilirea exactă a cauzei durerii și instituirea tratamentului în funcție de aceasta.
Pacienții trebuie să înțeleagă că sunt participanți activi la stabilirea schemei investigaționale și terapeutice împreună cu medicul reumatolog și că împart responsabilitatea alegerii și monitorizării terapiei. Este important ca pacientul să înțeleagă încă de la început că ținta unică nu este ameliorarea durerii ci și îmbunătățirea funcției și calității vieții.