Spondiloza cervicală este o afecțiune degenerativă a coloanei vertebrale, frecvent întâlnită odată cu înaintarea în vârstă. Aceasta apare atunci când vertebrele și discurile intervertebrale se uezează, iar ligamentele își pierd treptat rezistența și elasticitatea. Primul semn clinic este, de regulă, durerea la nivelul gâtului și/sau al cefei.
🔔 În fazele incipiente, durerea apare ocazional, de obicei după efort prelungit sau ca urmare a unei posturi incorecte a capului. În timp, aceasta poate deveni persistentă și se poate agrava. Durerea poate iradia către zona capului sau către membrele superioare, afectând confortul zilnic al pacientului.
Pe lângă durerea cervicală, pacienții cu spondiloză pot prezenta și alte simptome, precum:
- contractură musculară și rigiditate la nivelul gâtului
- limitarea mobilității coloanei cervicale
- dureri de cap frecvente
- amețeli (vertij) și tulburări de echilibru
- furnicături sau amorțeli la nivelul umerilor, brațelor sau mâinilor
- slăbiciune musculară în membrele superioare
📝 Diagnosticul spondilozei cervicale se stabilește în urma unei evaluări medicale complete, care include anamneza și examenul clinic. Pentru confirmare și evaluarea gradului de afectare, se recomandă investigații imagistice, precum radiografia cervicală, care evidențiază modificările osoase specifice.
📍 La Clinica Medena Beiuș, tratamentul spondilozei cervicale este adaptat fiecărui pacient și are ca obiectiv reducerea durerii, îmbunătățirea mobilității și creșterea calității vieții. Printre cele mai eficiente metode utilizate se numără:
- Kinetoterapia care oferă exerciții personalizate pentru întărirea musculaturii și corectarea posturii
- Fizioterapia, care include:
- curenți de joasă și medie frecvență
- ultrasunet terapeutic
- laserterapie
Prin combinarea acestor terapii, se pot obține rezultate foarte bune în ameliorarea simptomelor și prevenirea progresiei bolii.
Consultul de specialitate și intervenția timpurie sunt esențiale pentru un management eficient al spondilozei cervicale.
Articol redactat de
Dr. Andrada Pașcodea

Fizioterapeut Szatmari Alexandra








